MARTURIA LUMINITEI CIUMCIUMIS (CALLATIS PRAISE) Un destin cu semnatura Cerului – Amintiri in file din copilarie


Citeste o parte din marturia cantaretei si compozitor de muzica crestina, Luminita Ciumciumis. Multi ati auzit de ea, cantand in trupa Callatis Praise. Afla cum a inteles chemarea Domnului ca sa cante si sa-si investeasca talentul in lumea Sa.

Aceasta descriere a marturiei Luminitei  a fost la invitatia administratiei portalului Grupului Elohim si trebuie tratata ca atare, totodata ii multumim Luminitei pentru acceptarea interviului. Dumnezeu a lucrat in viata acestui suflet si mai multe va las sa cititi dvs.

“Se spune ca in om exista un “gol”, care are forma lui Dumnezeu. Ne nastem cu acest gol si-l purtam cu noi pe tot parcursul vietii, cautand contient sau inconstient, sa-l umplem.Unii au sansa sa gaseasca ce cauta…altii, se amagesc punand intr-un loc cu o forma speciala, tot felul de alte forme(ma amuz gandindu-ma la un joc cu forme geometrice, pentru copii, in care trebuie sa gaseasca forma potrivita pentru spatiile goale, si ei le incearca pe toate, bajbaind, poate-poate, se vor potrivi).Da, acesta este cuvantul potrivit: “bajbaim”. Orbecaim. Cautam “legati la ochi” si incercam tot ce ne iese in cale: distractie, munca, o viata buna, comfort, in goana noastra dupa “FERICIRE”, crezand ca ne va umple “golul”. Si astfel ajungem sa facem multe compromisuri cu viata! Si trist spus: “viata nu iarta!” Ati auzit vreodata expresia:”Totul in viata se plateste”? Cautarea identitatii ajunge sa fie o cursa periculoasa. Suntem creati dupa Chipul lui Dumnezeu, suntem creati sa apartinem cuiva, dorul dupa El ne bantuie, simtim nevoia apartenentei, simtim nevoia de TATA!   

An: 1969…Luna: Iunie…Zi: 25…Locatie: Fetesti, Jud.Ialomita…
Am fost botezata cu numele Luminita. Bunica mea si-a dorit mult sa port numele unei mari cantarete a timpurilor de atunci, Luminita Dobrescu, castigatoare la festivalul international “Cerbul de Aur”. Au facut si niste “lucruri” mai neobisnuite, au sfasiat zgomotos o panza, spunand ca vocea mea va rasuna, va rezona, va avea ecou…Nu stiu cata influenta Dumnezeiasca exista in gestul lor, dar vroiau sa-mi asigure un destin.
Eram cel de-al treilea copil al familiei, am aflat mai tarziu ca de fapt eram al patrulea, ca avusesem o surioara inaintea mea, care murise la o saptamana. Am crescut frustrata ca eu o inlocuiesc pe ea…

…” mami , de ce a murit surioara mea?”am intrebat-o pe mama mea in timp ce ea curata un mormant micut in cimitir. Raspunsul a venit ca un fulger, si chiar daca aveam vreo 4-5 ani, nu l-am uitat niciodata: “ca sa te nasti tu!”
Daca am fost un copil cuminte?…ai auzit vreodata de copii cuminti si babe frumoase????mi-aduc aminte ca aveam o papusa foarte urata, era mazgalita de pix pe fata si nu mai avea par. Dar era nepretuita pt mine. (incercam sa umplu “golul”) Ma culcam cu ea, se spala dimineata odata cu mine, o imbracam si pe ea si-i spuneam sa ma astepte cuminte acasa pana vin de la gradinita, unde nu imi placea deloc, dar ei, parintii, ma fortau sa merg. Ii spuneam tot ce aveam pe suflet…si ea ma intelegea. De multe ori bunica in a carei grija ma aflam , se trezea cu mine acasa, imi administra cateva corectii ca la sat si ma ducea de manuta, inapoi la gradinita. Nu vreau sa va spun ce urlete si ce chiloman faceam pe strada, doar doar s-o las induplecata sa ma ia acasa. Ea era vinovata de “concerte”, doar imi dadusera un destin. Eram micuta de statura, mult mai mica decat copiii de varsta mea, de aceea mi-au spus ca am ramas repetenta la gradinita, ca nu pot sa ma duc la scoala. A fost cea mai mare rusine pe care  am indurat-o. Aveam impresia ca toata lumea ma arata cu degetul: “uitati-o pe aia care a ramas repetenta!”…Ca sa ma consoleze, tovarasa educatoare, imi daduse titlul de dirijor al corului. Ma chema in fata clasei, ma suia pe un scaunel si eu dirijam(aveam apucaturi de lider de pe atunci).Ii spusesem doamnei educatore ca am nevoie la toaleta, dar ea,” nuuuu, lasa, mai intai dirijezi corul pana la pauza, mai sunt 5 minute”…asa am facut. Am dirijat corul. Cand s-a sunat , mi-a zambit si mi-a dat o palmuta la fundulet, in semn de apreciere…pleosc!!…eram uda. Nu am putut rezista tentatiei de a-mi da drumul…dar , nu, nu mi-a fost rusine.
Luminita alias “Dobrescu” avea 7 ani . Parintii au decis ca trebuie sa ne mutam, sa ne fie si noua mai bine. Ne-am mutat la Mangalia. Am lasat o casa si am venit intr-un bloc, unde aveam apa calda de la centrala, caldura iarna, era frumos…In sfarsit cand reusisem si eu sa intru la scoala, sa le demonstrez colegilor ca am trecut cu bine de repetenta, ne-am mutat.
Aveam un pickup si mereu ascultam muzica…in special populara, preferata parintilor. Cantam si eu: “mama, mama, ce-ai facut/ cand pe lume m-ai nascut, mai, maaaaaiii…”
Intro zi au cumparat o chitara,vaaiiiii, o frumusete! Abia asteptam sa zdrangan corzile acelea…m-am gandit ca imi trebuie ceva mai “dur” ca sunetul sa fie mai puternic si am folosit in loc de penel, o furculita. Deceptie. Corzile s-au rupt. M-au dus la Casa Pionierilor la un curs de chitara, unde am invatat primele acorduri. Era dureros. Aveam rani la degete, dar pasiunea era mare, se merita efortul. Ne invatau sa folosim vocea in timp ce cantam acordurile…si asa am fost descoperita. Luminita alias “Dobrescu” intrase in destin. Am ajuns sa fiu preferata corului, apoi am fost aleasa sa cant intr-un Teatru Muzical, la Casa Armatei, Teatrul Tinemar care tradus insemna “tinerii marii”. Ce sa mai vorbim, eram vedeta! Participam la festivaluri de muzica, faceam teatru, cantam opereta…muzica era viata mea! Muzica era identitatea mea. Lumea ma cunostea, ma opreau pe strada, era “coada” de baieti in jurul meu, cu toate ca aveam si eu oglinda acasa si stiam ca nu sunt o frumusete, trasaturi comune…Profu’ de mate mi-a spus”hai, Zaharescu, canta un cantec sa-ti dau o nota de trecere, canta-l p’-ala: “Daca ochii tai” al Elenei Carstea”. Ma regaseam in muzica…compuneam melodii…aveam o inclinatie neobisnuita spre  game minore, poate si din cauza mostenirii comuniste rusesti, dar eu cred ca nu eram multumita cu identitatea mea, “golul” fusese umplut cu o alta forma, care nu-l implinea. 
Liceul s-a terminat, ma gandeam sa fac ceva cu viata mea si tot ce vedeam in zare era muzica. Nu stiam sa fac nimic altceva, doar sa cant.Mi-am luat atestatul de profesionist si m-am gandit ca pot sa fac bani pe talentul meu. Revolutia fusese, eram o tara libera…sau libertina. Cantam intrun restaurant de lux, doua cantece…pt care eram platita foarte bine. M-a chemat seful in birou:”Luminita, avem o problema…tu esti foarte talentata, ai o voce de aur, esti tanara, frumoasa…clientii doresc sa vada putin mai mult…intelegi, nu? maine seara rochia ta sa fie mai scurta!”- a fost un ordin de serviciu. M-am conformat. Incet, incet ma obisnuiam cu anturajul, incepuse sa imi placa sa fiu curtata, sa pierd noptile, petrecerile erau una dupa alta, faceam ce vedeam ca fac si altii…ma apucasem de fumat, nu imi placea bautura dar o faceam din inertie, ca asa o fac si altii. Il cunoscusem pe Gabi, era ospatar in restaurant. Nu a durat mult si am plecat de acasa. Ne-am luat o camera in hotel, eram liberi cu adevarat. Munceam pe banii nostrii si ii cheltuiam pe distractii. Cu cat ma adanceam mai mult in stilul asta de viata, simteam golul din mine mai mare, mai intunecat, mai dureros…Cautam frenetic ceva, nu stiu ce. FERICIREA? Tinta mea era “sa devin CINEVA”. Muzica era instrumentul de care vroiam sa ma folosesc pt asta. Aveam un “As” in maneca, talentul meu,  si vroiam sa beneficiez de favoarea asta. Am ajuns la Radio
Televiziunea Romana. Se auzeau soapte: ” fata asta are o voce exceptionala, e un fenomen, una la o mie, dar trebuie sa facem ceva cu lookul ei, altfel nu are nici o sansa, talentul nu e deajuns”…
Destinul??V-am spus, totul in viata se plateste!…Destinul se joaca cu noi.

“Mana Destinului”- spun unii…mi se pare atat de nedrept, sa fii destinat sa nu ai noroc…sa fii bolnav, sa mori, sa traiesti in mizerie…pentru ca asa iti este scris…Si pentru cei care au de toate si nu le pasa de nimic, doar de burtile lor??…Cine a scris asta? Dumnezeu? El e autorul destinului nostru? El ne controleaza?…pai eu nu vreau un astfel de Dumnezeu, care ma priveste cum ma duc la “fund” si rade ironic:” asa ti-e scris!”…Eu nu am nimic de spus? Ce stiu eu de acest Dumnezeu? Doar ca ma ducea bunica la biserica, ma forta sa ma bag pe sub o masa si apoi stateam la o coada mare si preotul ne dadea la toti, folosind o singura lingurita, o picatura de vin…Sau, aveam o icoana , la care bunica-mea facea matanii adanci, cu o femeie, un barbat si un prunc (Maria, Iosif si Pruncul Isus) , dar eu credeam ca Iosif este Dumnezeu. Nu aveam nici o educatie religioasa, parintii mei fusesera comunisti…singura rugaciune pe care o stiam era:” Inger, Ingerasul meu…” Cum putea cineva de care nu stiam nimic sa-mi controleze DESTINUL?
…In mod ironic, Dumnezeu ma conducea spre implinirea adevaratului meu DESTIN…

…partea a doua “Regasirea Identitatii”

…aveam probleme…In toate domeniile. Viata mea parca se dezintegrase, relatia mea cu Gabi nu mergea, mi-era dor de acasa, de parintii mei, cantam,  dar…pasiunea devenise o rutina zilnica si eram obosita de viata, de probleme si petrecerile erau singurele activitati care credeam ca ma binedispun dar imi lasau un gust amar. Tristetea cuprindea sufletul meu si nimic, nimic nu ma mai implinea…nici macar dragostea. Relatia noastra era una dintre acelea “furtunoase”.”Golul” era acum un gol imens…pot sa spun ca totul era un GOL!

Am intalnit un “prieten” care ne-a spus ca Dumnezeu exista! A venit in vizita la noi si ne-a daruit un Nou Testament. Spre surprinderea mea, Dumnezeul de care fugeam, pe care Il uram pentru ca imi controla destinul, acum era singura raza de speranta. Am hotarat: “hai sa vedem ce are El de spus! Ce am de pierdut daca ascult?”-oricum,simteam ca nu mai am ce sa pierd; si era adevarat pt ca nu mai aveam de pierdut ci de castigat. Prietenul vorbea despre “Acela” care a dat totul pentru noi…si inima mea se inmuia. Am simtit ca sunt aproape de “Casa”, de o mostenire care ma astepta sa intru in posesia ei, ma apropiam de adevarata mea IDENTITATE…Luminita alias “Dobrescu” esuase. Se nastea o “Luminita” de la capatul tunelului… Am aflat ca pot sa fiu “lumina si sare” pentru lumea aceasta, ca sunt iubita, ca  pentru mine s-a platit un pret, ca apartin cuiva, si acela este un Dumnezeu viu si iubitor, ca  El are Vise marete pentru mine, Un destin in El, dar ca eu ALEG sa-l implinesc. Si am ales! L-am ales pe El! Golul fusese umplut!
Totul era nou, dar eram fericita. Ne casatorisem si acum “Tinta” noastra era sa-l cautam pe El, sa-L aratam lumii intregi!! Eram alte persoane, transformati prin dragostea Lui! 

Un lider din biserica mi-a spus odata:” Luminita, de ce nu canti cu chitara?” Trecusera vreo trei ani in care am crezut ca muzica mi-a fost luata, mi-aducea aminte de trecutul meu pacatos…dar puteam sa traiesc fara ea, renuntasem pentru ca El era Totul. Atunci am auzit un glas in mine:” Eu am pus muzica Cerului in tine, ti-am dat un talant, Acesta este destinul tau in Mine! Sa lasi sa curga muzica Cerului pe pamant, sa vorbesti dragostea Mea prin limbajul sunetelor…”
“Luminita” care aduce speranta, “Luminita” care canta dragostea Lui, “Luminita” care prin darul ei isi aduce inchinarea inaintea Regelui Divin…am zambit amintindu-mi ca la nasterea mea Dumnezeu i-a influentat pe parintii mei, dandu-mi un nume profetic: Luminita. El a ras de intentiile oamenilor, dar un ras plin de dragoste, transformandu-mi destinul, aducand in fata mea, adevarata mea Identitate: sa fiu o lumina, o lumina cu cantec. El nu a lasat viata mea la “mana destinului”, nu a ingaduit ca destinul sa ma controleze, ci mi-a dat APARTENENTA la Imparatia Cerului, m-a facut din rob, FIICA, mi-a dat un destin care se supune Lui, lui Dumnezeu, mi-a dat o viata pe care sa o traiesc din plin!
Muzica era jertfa mea de iubire pentru Dumnezeu. Cantam. Sufletul meu Il canta pe El. Inima mea era plina de melodii; cand cantam era ca si cum m-as fi identificat: “Tata, sunt Luminita si vin in Numele lui Isus!…primeste inchinarea mea!” Ma identificam cu El, cu lumea de dincolo de nori…
IDENTITATE? DESTIN?
Eu, Luminita: nu apartin acestei lumi. Nu am nimic in ea!…
Identitatea mea: e CERUL! si numele meu este  fiica de Dumnezeu!…
Locatia: Sunt “pelerin” pe acest pamant, implinind DESTINUL pe care El mi l-a dat, cantand “Cantecul de dragoste” a lui Dumnezeu, smulgand suflete din intuneric si aducandu-i la LUMINA, la speranta, la Acela dupa a carui CHIP am fost creati!” de Lumi Ciumciumis.                                                                                                                                                                                                                                                              Privim spre ceruri | Callatis Praise Voi zbura | Luminita Ciumciumis  Vrednic e Mielul | Luminita Ciumciumis 

About these ads

About Misiunea Elohim

Pasiune pentru Christos! GENERAȚIA CARE SE RIDICĂ

Posted on 28 September 2011, in Marturii crestine and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 591 other followers

%d bloggers like this: